Din 1 ianuarie 2018, se modifică sistemul de plată pentru dividende.

Obligații de plată la dividende în anul 2017

SĂNĂTATE

Dacă în 2017, erai salariat, contribuția la sănătate, nu trebuia plătită, erai scutit. Dacă nu aveai statul de angajat, la venitul din dividende mai plăteai 5,5% contribuția la sănătate.

IMPOZIT

Impozitul pe dividende era și este de 5% aplicat la venitul din dividende.

Obligații de plată la dividende în anul 2018

SĂNĂTATE

Primul pas este să calculezi venitul realizat de tine în anul 2017. Dacă veniturile tale sunt peste 22.800 lei (12 salarii minime), ai obligația ca până în 31 ianuarie 2018, să depui declarația 600. În baza declarației 600 vei plăti 10% aplicat la 22.800 lei = 2280 lei /an, respectiv 570 lei la 3 luni (sau in fiecare trimestru). Termene de scadență: 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și undeva prin 20 decembrie.

Important! Contribuția la sănătate este pentru anul 2018 (nu 2017) și se plătește în funcție de un anumit plafon (22.800 lei anul acesta).

Ce venituri intră în cele 12 salarii minime sau 22.800 lei?

Toate veniturile realizate, cu excepția veniturilor din salarii. Așadar în plafonul de 22800 lei intră următoarele venituri realizate de tine: veniturile din activități independente (PFA, II, IF), veniturile din chirii, veniturile din dividende, veniturile din agricultură și veniturile din alte surse.

Ai realizat în 2017 peste 22800 lei, ce obligații de plată ai?

Chiar dacă ai realizat peste 22800 lei, sănătatea o plătești tot la nivelul sumei de 22800 lei. Deci vei plăti 570 lei la 3 luni. NU aplic 10% la efectiv cât ai realizat.

Ai realizat în 2017 sub 22800 lei, ce obligații de plată ai?

Nu ai nici o obligație. Nu depui declarația 600. Nu plătești sănătate.

Atenție! Această verificare a nivelului veniturilor realizate din care scazi veniturile cu salariile, o vei face la fiecare început de an. În funcție de rezultatul dat, vei depune D600 și vei plăti contribuția la sănătate, sau nu (dacă te încadrezi sub plafonul de 12 salarii minime pe an).

IMPOZIT

Impozitul se menține la 5% pentru veniturile din dividende.

Pensie – contribuția la CAS

La veniturile din dividende NU ai obligații de plată pentru contribuția la pensii (CAS).